MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 6-12 mai 2024

Noi, oamenii, suntem creaturi sociale, conceptul de apartenenta jucand un rol foarte important in viata, iar in perioada analizata, acest concept se afla sub Lupa Luminii Invierii. Firele conexiunii cu ceilalti gasesc moduri profunde si miraculoase de expansiune prin impartasirea de idei, sperante si vise. Este despre „noi”, inainte de a fi doar „eu”. Este posibil sa gravitam foarte natural unii spre ceilalti, descoperind legaturi care ne surprind. Putem sa ne regasim in dorul pentru conexiuni autentice, reale. Este posibil, de asemenea, sa ne mintim, acoperind astfel straturile dezamagirii de a fi alaturi de cei nepotriviti drumului nostru. Singuratatile se pot sparge in ecouri, suferind astfel prin mesaje amplificate, care ne reclama curajul transformarii.

Putem insa inflori, ca parte a unei retele de oameni, simtind, stiind ca sufletul nostru vibreaza in note armonioase cu ceilalti.
E adevarat, suntem in calatoria spre noi insine, spre devenire. Cine suntem? Cine suntem meniti a fi? Ce contract de suflet am ales? Fiecare moment este important si ne traseaza drumul. Universul comunica cu noi permanent. Divinitatea ne ajuta prin semne si sincronicitati. Suntem uneori pusi pe pauza, pentru a reflecta mai bine, pentru reevaluare si schimbare de perspectiva. Strict rational, percepem acest lucru ca fiind un blocaj si, din acest motiv, ne luptam cu el si cu noi pana obosim, folosind aceleasi moduri in care ne-am obisnuit sa actionam. Dar daca e o binecuvantare pe care nu o vedem inca? Pauza aceea e menita sa ne reintoarca Acasa, sa ne reconecteze cu noi si cu Sursa Divina, cu Tot, sa ne corecteze drumul, sa ne ajute sa ne construim in cea mai buna versiune, facand apel la un potential neexplorat inca.

Un alt mesaj este despre curaj si risc. Curajul de a merge inainte, fara a avea insa harta. Aceasta indrazneala de a infrunta necunoscutul este un risc pe care ni-l putem asuma doar prin credinta ca totul va fi bine, desi nu avem nicio promisiune concreta, nicio garantie in acest sens. E necesar acest curaj, ni se spune, pentru ca el trezeste puterea interioara. Alegerea este a noastra de fiecare data, chiar si cand pare ca nu e asa. Mai mult, si cand refuzam sa alegem e tot o alegere. Putere si curaj, prin urmare, indiferent de sectorul vietii, eliberandu-ne de proiectiile catastrofice ale fricii. Avem puterea de a ne alege calea, constient, si a ne pune in acord cu Adevarul din noi, din acel Acasa, amintit mai devreme. Acest Acasa presupune parteneriatul cel mai important din viata noastra, si anume, parteneriatul cu Divinul. De aici vom dezvolta capacitatea de a actiona cu integritate pentru orice obstacol fizic sau provocare personala. De aici culegem curajul si puterea pentru a iubi, de a fi vulnerabili, iesind din sentimentul lipsei de valoare personala, din problema lui „Eu insu/ami sunt insuficient de…”
Vulnerabilitatea este o tema de reflectie. Si vorbim despre vulnerabilitatea care e neam cu adevarul si curajul, insa impartasita, prin experiente si trairi emotionale, cu oameni care si-au castigat dreptul sa asculte.
Cultivarea pacii interioare este un alt indemn, temperarea reactiilor, ca si detasarea de drame.

Mesajul Apei ne recomanda meditatia, contemplarea si rugaciunea, reconectarea cu Spiritul, cu Sursa Divina, pentru inspiratie, pentru a intelege si a vedea mai mult decat fragmente de adevar, pentru a patrunde dincolo de aparente. Pentru a experimenta evlavia, ca act de marturie profunda, respect si veneratie pentru viata, pentru a vedea totul prin ochii Sacrului, incluzand, desigur, provocarile. Este vorba despre o recadrare a perspectivei, pentru a lucra din unitate, recunoscand ca totul are valoare. Din aceasta pozitie vom sti ce sa facem pentru cel mai inalt bine dintre toate.

Fie ca Lumina Invierii lui Hristos sa ne trezeasca Spiritul, sa activeze in fiecare dintre noi Darurile si Harurile Dumnezeiesti, revelandu-ne Adevarul prin Intelepciunea Iubirii. ❤ ❤ ❤

HRISTOS A INVIAT SI NE-A INVIAT! ❤ ❤ ❤
Binecuvantarile Pastelui sa hraneasca inimile tuturor! ❤ ❤ ❤

Acest mesaj angelic va este oferit cu iubire si binecuvantare! ❤ ❤ ❤

MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 19 – 25 IUNIE 2023

Iesirea din convingerile limitative, un potential foarte mare, oportunitati nesperate, incredere si credinta, autenticitate, ascultarea ghidului interior , toate sunt cuvinte-cheie care ne ajuta sa sumarizam energiile care ne faciliteaza parcursul saptamanii urmatoare.

Obstacolele care ne separa de ceea ce ne dorim sunt conditionarile noastre, povestile internalizate, pe care ni le tot repetam, inertia, ca forma mascata a temerii de nou sau necunoscut, incapacitatea de a preda controlul egoului in sarcina Spiritului, pentru a atinge „steaua” dorita. Ne ajuta credinta in puterea Divinului, care exista noi insine, in toate lucrurile, cea care poate hrani si materializa expresia celor mai profunde vise… Sa continuam lucrul cu noi, ni se comunica. Lumina fiecaruia din noi conteaza. Putem vedea firul care ne leaga?

Ramanand fideli adevarului din noi, nu mai cream gratii in viata noastra exprimand doar ce presupunem ca vor ceilalti sa auda despre noi, de teama ca si-ar inchipui ca suntem prea diferiti sau prea ciudati. Sa ne exprimam onest, autentic, sa avem curajul sa „ne cantam propria melodie”, chiar daca ritmul ei unic si original nu va fi pe gustul tuturor. Odata ce vom indrazni sa „zburam liber din colivia” in care ne-am inchis prin propriile perceptii, oportunitatile apar, miracolul incepe sa se desfasoare in fata noastra, dezvaluindu-ne experiente semnificative. Apare senzatia de a ne simti bine in propria piele, de a fi in acord cu noi, revendicandu-ne demnitatea si integritatea, precum si capacitatea de a vedea prin ochii sufletului. Acest lucru mareste lumina interioara, forta. Fiind pe deplin noi insine, relatiile incep sa se desfasoare armonios, se nasc sentimente de siguranta emotionala, de confort.

Abundenta Sursei se manifesta in toate dimensiunile vietii cand suntem pe deplin conectati cu Scanteia Divina din noi, cand lucram binele mai inalt cu iubire. Sa lucram la acest aspect, indeosebi, deschizandu-ne inima spre a vedea noi si noi fatete ale iubirii, fiecare din ele conectata la o usa magica, asemenea unei invitatii spre a ne da voie sa fim vulnerabili, ca sa putem invata mai mult si mai mult. Adaugam picaturi de iubire la iubirea lumii, intr-o progresie naturala, descoperindu-ne modul de a actiona prin iubire si cu iubire, fiind autentici, vazand dincolo de greseli si neintelegeri, facilitand vindecarea pe cai nebanuite de mintea umana, eliberandu-ne de ranile trecutului.

Mesajul Apei ne transmite sa o tratam cu respect si iubire, sa constientizam cand o consumam, binecuvantand-o, pentru ca astfel vom binecuvanta viata din noi si tot ce sustine viata. Ni se recomanda exercitiile fizice, iesitul in natura, meditatia pentru incetinirea zgomotului mental si pentru dezvoltarea spirituala, pentru a putea simti prezenta dumnezeiasca care vibreaza in noi si pentru a receptiona mesajele divine.

Acest mesaj angelic, in care sunt prezente energiile Arhanghelilor Mihail, Gabriel, Rafael, Uriel, Sandalfon, Metatron va este oferit cu iubire si binecuvantare! ❤ ❤ ❤