MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 31 IULIE-6 AUGUST 2023

Incercarea de a intelege totul intr-o maniera logica nu va functiona totdeauna. Este si cazul perioadei analizate, cand ni se recomanda sa ne odihnim mintea si meditam sau sa facem ceva creativ, fara sa ne grabim sa tragem concluzii rationale. Cel mai probabil, actionand pe baza acestora, vom da de rute false, blocandu-ne.
Sa ne reamintim ca parteneriatul cel mai important pe care il putem avea este cel cu Spiritul, conectat, desigur, Sursei Absolute, iar practica spirituala, cum ar fi rugaciunea, meditatia, ne poate ajuta sa ramanem concentrati pe cocrearea realitatii cu acesta. Sa cerem calauzire, inspiratie si claritate Sursei, sa cerem asistenta pentru ceea ce urmeaza sa facem, pentru ca suntem cu adevarat sprijiniti.

Provocarea pe care o avem tine de deschiderea inimii, pentru a ne putea elibera de tot ceea ne tine departe de a primi Iubirea lui Dumnezeu, in vederea manifestarii unei stari de bucurie autentice. Forta Adevarului va triumfa, libertatea interioara, de asemenea, iar discernamantul spiritual ne va sustine calea potrivita, sub protectie divina, pentru a ne duce la indeplinire toate aspiratiile benefice. Suntem atrasi spre Lumina, in tot acest timp, intelegand prin Lumina, resursele de putere, dumnezeiesti, necesare drumului vietii noastre aici, acordat planului divin. Ni se recomanda sa facem pace cu trecutul, desprinzandu-ne de acesta, energiile in curs fiind menite sa ne ajute in procesul vindecarii, in urma traumelor, pentru integrarea lectiilor valoroase necesare cresterii noastre. Culegem picaturile de intelepciune si deschidem drum nou, spre Lumina, cum spuneam mai devreme, cu entuziasm,deschidere si optimism pentru ceea ce urmeaza sa traim si sa invatam. Pentru ca, da, invatam permanent. Si, daca suntem deschisi si conectati Sursei, culegem daruri si haruri, spre a putea sa lucram binele mai inalt.

Mesajul Apei ne recomanda sa nu ne pierdem in detalii si supraanalize, sa iesim din capcana perfectionismului si sa evitam extenuarea, stresul, anxietatea, iesind din situatii critice si nesanatoase, purificandu-ne viata cu Iubire, pregatindu-ne pentru ceva mai bun. Sa fim mai blanzi cu noi, sa stam in puterea si adevarul nostru, prin cunoasterea interioara, avand o masura in toate, mentinand echilibrul structurilor.

Acest mesaj angelic, in care sunt prezente energiile Arhanghelilor Mihail, Rafael, Gabriel, Metatron, Zadkiel, Ariel, Raziel, Uriel, Sandalfon, Amethyst, Zadkiel, va este oferit cu iubire si binecuvantare! ❤ ❤ ❤

MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 24-30 IULIE 2023

E timpul pentru idei noi, pentru a da nastere unor situatii noi., in timp ce altele se finalizeaza. Pot aparea solutii miraculoase, schimbari benefice bat la usa vietii. Abilitatile extrasenzoriale, intuitia sunt favorizate. Ni se recomanda sa fim generosi cu darurile noastre, pentru ca nu vom putea sa secatuim resursele dumnezeiesti niciodata. Sa fim mai buni, sa indraznim sa intram in puterea noastra, acestea fiind momente prielnice pentru a incepe lucruri noi.

Iubirea poate inflori, prieteniile, conexiunile noi sunt posibile, cand egoul se da deoparte, fara sa mai demonstreze ceva. Alinierea la Adevarul interior, acordat Adevarului Sursei, va aduce mai multa incredere in propriile forte si va concretiza succesul, indiferent de dimensiunea vietii la care ne referim. Pot iesi la lumina lucruri care au stat in umbra, secrete vechi, mastile pot cadea si ar fi util sa privim mai in profunzime, dincolo de aparente, persoane ori situatii. Intelepciunea divina ne ghideaza. Deschiderea inimii face ca sufletul sa zambeasca cu bucurie, iar evolutia spirituala este impulsionata prin autenticitatea noastra. Gratia Dumnezeiasca ne ajuta sa ne alchimizam limitarile, sa dam la o parte valul iluziei, sa ne descoperim Lumina interioara, protejandu-ne de influentele negative. Ar fi bine sa ne conectam cat mai des cu Sursa Divina, prin intentie, meditatie, rugaciune. Natura ne ajuta sa eliminam energiile reziduale, prin urmare, sa iesim mai des.

Este posibil ca dupa o perioada in care parea ca totul treneaza, lucrurile sa inceapa sa se miste cu destula rapiditate, iar noi sa ne asumam responsabilitatile din mers. Spiritul ne sprijina, trezind in noi chemarea de a fi siguri, plini de incredere, puternici, dar si plini de compasiune in acelasi timp, mentinandu-ne pe directia cea mai buna si mai potrivita. Sa iubim mai mult, sa iertam si sa ne iertam, de asemenea. Smerenia si autenticitatea (din nou, autenticitatea!) devin o cale inteleapta, ni se spune, pentru ceea ce avem de facut, conform planului dumnezeiesc. Ni se recomanda sa fim dispusi sa renuntam la tot ceea ce ne impiedica progresul, sa eliberam rezistentele la schimbare, dezvoltand flexibilitatea in raport cu ritmul vietii, care poate fi uneori, lent si organic, alteori, foarte rapid. Exista ceva mai bun care ne asteapta, chiar daca mintea nu are o harta pentru acel ceva. Experientele noastre devin sacre privindu-le prin Ochii Sacrului. Sufletul nostru cunoaste frumusetea care ne asteapta. Sa fim prezenti in acest timp de autodescoperire prin transformare este vital, ca sa putem face loc vietii noi, sa dam aripi visului nostru, ascultandu-ne inima, in spatiul sacru, acolo unde este sadit Cuvantul Divin.

Mesajul Apei ne transmite sa ramanem conectati cu bucuria momentului prezent, sa traim aceasta bucurie, facand lucruri care ne hranesc bucuria, sa cultivam multumirea si recunostinta, sa ne eliberam de catusele atasamentului, cultivand starea de fericire ca rezultat al faptului ca suntem una cu planul Spiritului pentru viata noastra, fara sa mai conditionam fericirea. Sa fim atenti si la mesajele primite prin vise sau pe cale intuitiva, ni se mai spune.

Acest mesaj angelic, in care sunt prezente energiile Arhanghelilor Mihail, Gabriel, Uriel, Metatron, Sandalfon, Jofiel, Ariel, Raziel, va este oferit cu iubire si binecuvantare! ❤ ❤ ❤

MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 17-23 IULIE 2023

Iubirea, inima materiei, ne indeamna sa vedem dincolo de iluzia unei perceptii superficiale, ne ajuta sa descifram semnele universului, recunoscand un oracol viu in tot ce ne inconjoara. Sa acordam atentie semnelor, ni se recomanda. Sa nu ne lasam inselati de aparente, ci sa ramanem conectati cu Esenta noastra, cautand raspunsurile in noi. Ni se reaminteste ca viata nu e o cursa sau o competitie, sa invatam sa fim in flux cu ceea ce vine, miscandu-ne cu gratie, incredere si credinta ca Abundenta Divina ne este disponibila si acum, si in viitor. Primim mesaje sacre si personale. Spiritul ne iubeste si ne ajuta sa ne conectam cu darurile care ne apartin, aliniindu-ne planului Divin, acordat binelui superior. Am putea spune ca intram intr-o perioada de lapte si miere, corespunzatoare zonei autenticitatii, hraniti tangibil si subtil, in acelasi timp, receptivi la posibilitatile nelimitate din Univers. Gandurile si sentimentele pot fi dulci cand inima este hranita cu recunostinta. Conectati cu Adevarul Dumnezeiesc, suntem expresii unice ale Divinului, iar Miracolul devine nu numai o alegere, dar si un mod de a vedea lumea. Suntem ajutati sa intelegem importanta discernamantului spiritual, precum si misterul alchimizarii, pentru o trasformare profunda a aspectelor inferioare ale fiintei. Natura si muzica ne ajuta foarte mult, la fel, rugaciunea si meditatia, pentru intelegere, echilibrare si vindecare. Inspiratia, creativitatea sunt sustinute, suntem calauziti in cele mai potrivite directii pentru sanatatea si implinirea sufletului.

Mesajul Apei ne invita sa descoperim dimensiunea profund vindecatoare a iertarii si a compasiunii, sa ne raportam la ceilalti hranind Lumina din fiecare. Ni se mai atrage atentia asupra tendintelor de catastrofizare si ne invata sa evitam inradacinarea in sentimente de lipsa, ca si utilitatea folosirii productive a imaginatiei, lucrand in directia manifestarii celor mai profunde dorinte ale inimii, iar nu recreand din nou si din nou imaginea dezastrului.

Acest mesaj angelic, in care sunt prezente energiile Arhanghelilor Raziel, Raguel, Jofiel, Gabriel, Ariel, Mihail, Zadkiel, va este oferit cu iubire si binecuvantare! ❤ ❤ ❤

MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 10-16 IULIE 2023

Suntem creatii extraordinare, cu talente si daruri unice. Viata noastra zilnica, o reflectare a anotimpurilor, ne reclama o intelegere dincolo de explicatii rationale, alunecand in zone misterioase, prin care perceptiile noastre se slefuiesc, ajutandu-ne sa observam ceea ce a fost ascuns acolo tot timpul. Aceste secrete sunt cusute in tesatura existentei, fiind recunoscute de vocea cunoasterii interioare. Baza acestei tesaturi sunt credinta si increderea mentinute, chiar si cand ceea ce este dezvaluit nu este acordat nevoii certitudinii intelectuale.

Da, putem spune ca viata este un mister. Fara a ne lasa distrasi de haos si de caile lumii, care pot provoca amnezie spirituala, putem sa ne bucuram de miracole, iar sincronicitatile ne pot indica drumul, aliniind magic evenimentele pentru ceva mai bun, de fiecare data.

Arhanghelii Sandalfon, Uriel, Jofiel, Raguel, Mihail, Gabriel ne inspira in aceasta perioada, daruindu-ne intelepciune practica, capacitatea de a gasi solutii pentru situatii dificile. Sunt sustinute tratamentele energetice, sunt alchimizate limitarile in Lumina Divina. Suntem protejati de influente joase, iar darurile pline de Bunatate si Iubire Divina sunt intarite. Ni se recomanda rabdarea si blandetea in mod special, precum si trezirea inuitiei. Adevarul este esential si suntem acordati adevarului interior prin experiente mai mult sau mai putin provocatoare, in functie de lectiile pe care le avem de integrat. Ar fi util sa ne echilibram energiile masculin-feminin, iar perioada aceasta are ca tema energia feminina, permitand Gratiei Dumnezeiesti sa se manifeste optim.
Copilul interior ne invita sa ne „jucam” mai mult si sa cultivam bucuria pura, eliberandu-ne de drame. In cazul in care exista situatii grele, sa ne reamintim cat de mult mult poate face reconectarea cu Sursa Divina prin rugaciune autentica si meditatie. Gandirea indreptata spre solutii, optimista este un alt aliat. Ni se mai spune sa nu permitem temerilor sa ne indeparteze de calea sufletului, de ceea ce-l implineste. Curaj si adevar sunt „butoanele de comanda” care desfasoara si drumul increderii, aratandu-ne ca pana si ceea ce parea imposibil este de fapt posibil.

Energia Hristica realizeaza un acordaj fin pentru toate perceptiile noastre, astfel incat sa cunoastem cu claritate calauzirea Divina, pentru care ne-am rugat, tinandu-ne Egoul in frau, deschizand accesul pentru Intelepciunea Divina, ca sa se poata manifesta spre cel mai inalt bine al tuturor. Suntem ajutati sa facem schimbari sanatoase si sa actionam cu IUBIRE.

Mesajul Apei ne lanseaza invitatia spre a petrece mai mult timp in natura, atragandu-ne atentia asupra impamantarii, lucru care ne va aduce mai multa claritate mentala, prin eliberarea energiilor reziduale si reconectarea cu energia vitalitatii. Ni se mai comunica sa fim atenti la semnele pe care Universul ni le trimite neincetat, deschizandu-ne oportunitatilor. Sa fim recunoscatori ca „stelele” sunt aliniate in favoarea noastra, ca alegerile facute au fost inspirate Divin, ca noi sa ne aflam la locul potrivit si momentul potrivit, facand ceea ce e potrivit implinirii sufletului nostru.
O alta recomandare este sa ascultam muzica pentru cresterea vibratiei energetice.

Acest mesaj angelic va este oferit cu iubire si binecuvantare! ❤ ❤ ❤

MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 3-9 IULIE 2023

In zilele urmatoare, Arhanghelii Gabriel, Zadkiel, Ariel, Raguel, Jofiel, Mihail, Rafael, Metatron, Raziel sunt doar o parte din Lucratorii Divini care ne sustin fundatia spirituala, prin decizii intelepte, prin actiuni curajoase, armonioase. Apar oportunitati aliniate disponibilitatilor, evenimentele par sa se alinieze miraculos. Vom constientiza sincronicitatile, dar si energia superioara care asaza totul spre binele mai inalt. Serviciul nostru pus in folosul celorlalti este sprijinit, apar semne prin care Divinul comunica intuitiei noastre, reamintindu-ne prezenta dumnezeiasca din tot si toate.

Provocarile prin care trecem in acest plan sunt lectii, insa si aici suntem vegheati si ajutati, ghidati si inspirati. Ni se ofera acces la Intelepciunea Divina, rugaciunile noastre sunt ascultate si ar fi foarte util sa nu ne indoim nici macar o clipa de acest lucru, pentru ca in fiinta noastra semintele increderii, ale libertatii interioare, ale bucuriei divine infloresc. Suntem ajutati sa fim in coonexiune cu Adevarul profund, sa ne exprimam in acord cu acesta si sa actionam cu integritate. Conectati cu Sursa Divina suntem protejati si ne vom simti in siguranta. Puterea interioara va creste, calea spirituala autentica se deschide, vindecarea ranilor sufletesti, dar si cea naturala a afectiunilor trupului adauga consistenta motivelor pentru care sa fim recunoscatori.

Mesajul Apei ne reaminteste ca indiferent de circumstante avem liber arbitru si optiuni care ne pot transforma, care contribuie la evolutia noastra. Nu exista nimeni in afara de noi insine care sa ne franeze vointa de a face alegeri puternice, cu impact extraordinar pentru viata noastra. Nevoia de a controla totul insa, bazata pe temeri, ne poate sabota drumul. Darul libertatii este al nostru cand intelegem cu adevarat ce inseamna acest dar , renuntand la tiparele rigide, permitandu-ne sa ne scuturam de perfectionismul, incapatanarea si orgoliul Eului material, pentru a face alegeri autentice.
Ni se mai recomanda comuniunea cu natura, cu energiile sale profund regeneratoare, vindecatoare si echilibrante.

Acest mesaj angelic va este oferit cu iubire si binecuvantare! ❤ ❤ ❤