MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 10-16 IULIE 2023

Suntem creatii extraordinare, cu talente si daruri unice. Viata noastra zilnica, o reflectare a anotimpurilor, ne reclama o intelegere dincolo de explicatii rationale, alunecand in zone misterioase, prin care perceptiile noastre se slefuiesc, ajutandu-ne sa observam ceea ce a fost ascuns acolo tot timpul. Aceste secrete sunt cusute in tesatura existentei, fiind recunoscute de vocea cunoasterii interioare. Baza acestei tesaturi sunt credinta si increderea mentinute, chiar si cand ceea ce este dezvaluit nu este acordat nevoii certitudinii intelectuale.

Da, putem spune ca viata este un mister. Fara a ne lasa distrasi de haos si de caile lumii, care pot provoca amnezie spirituala, putem sa ne bucuram de miracole, iar sincronicitatile ne pot indica drumul, aliniind magic evenimentele pentru ceva mai bun, de fiecare data.

Arhanghelii Sandalfon, Uriel, Jofiel, Raguel, Mihail, Gabriel ne inspira in aceasta perioada, daruindu-ne intelepciune practica, capacitatea de a gasi solutii pentru situatii dificile. Sunt sustinute tratamentele energetice, sunt alchimizate limitarile in Lumina Divina. Suntem protejati de influente joase, iar darurile pline de Bunatate si Iubire Divina sunt intarite. Ni se recomanda rabdarea si blandetea in mod special, precum si trezirea inuitiei. Adevarul este esential si suntem acordati adevarului interior prin experiente mai mult sau mai putin provocatoare, in functie de lectiile pe care le avem de integrat. Ar fi util sa ne echilibram energiile masculin-feminin, iar perioada aceasta are ca tema energia feminina, permitand Gratiei Dumnezeiesti sa se manifeste optim.
Copilul interior ne invita sa ne „jucam” mai mult si sa cultivam bucuria pura, eliberandu-ne de drame. In cazul in care exista situatii grele, sa ne reamintim cat de mult mult poate face reconectarea cu Sursa Divina prin rugaciune autentica si meditatie. Gandirea indreptata spre solutii, optimista este un alt aliat. Ni se mai spune sa nu permitem temerilor sa ne indeparteze de calea sufletului, de ceea ce-l implineste. Curaj si adevar sunt „butoanele de comanda” care desfasoara si drumul increderii, aratandu-ne ca pana si ceea ce parea imposibil este de fapt posibil.

Energia Hristica realizeaza un acordaj fin pentru toate perceptiile noastre, astfel incat sa cunoastem cu claritate calauzirea Divina, pentru care ne-am rugat, tinandu-ne Egoul in frau, deschizand accesul pentru Intelepciunea Divina, ca sa se poata manifesta spre cel mai inalt bine al tuturor. Suntem ajutati sa facem schimbari sanatoase si sa actionam cu IUBIRE.

Mesajul Apei ne lanseaza invitatia spre a petrece mai mult timp in natura, atragandu-ne atentia asupra impamantarii, lucru care ne va aduce mai multa claritate mentala, prin eliberarea energiilor reziduale si reconectarea cu energia vitalitatii. Ni se mai comunica sa fim atenti la semnele pe care Universul ni le trimite neincetat, deschizandu-ne oportunitatilor. Sa fim recunoscatori ca „stelele” sunt aliniate in favoarea noastra, ca alegerile facute au fost inspirate Divin, ca noi sa ne aflam la locul potrivit si momentul potrivit, facand ceea ce e potrivit implinirii sufletului nostru.
O alta recomandare este sa ascultam muzica pentru cresterea vibratiei energetice.

Acest mesaj angelic va este oferit cu iubire si binecuvantare! ❤ ❤ ❤

NECUNOSCUTUL ZAMBITOR SI FRICA DE ACUM

Avem ACUM.  Si atat. Momentul viitor e un alt Acum , care se descurca minunat cand ii dam aceasta sansa si nu il agatam de vreun tipar de care tinem cu dintii.

Usile sunt deschise ACUM si in prag sta Necunoscutul. Nu stii daca iti zambeste sau nu, nu stii ce intentii are cand te invita sa pasesti in Acum-ul viitor. Accepti sau nu invitatia? Sa nu accepti inseamna ca esti dispus si iti asumi riscul de a ramane acolo unde esti. Sa accepti, nu stii ce te asteapta. Practic nu ai harta viitorului, iar reperele care o alcatuiesc se construiesc fiecare in alt ACUM. Exista o teama de Necunoscutul acela? Desigur. oricat de zambitor ar fi sau ar parea ca este. Aceasta teama devine un prag. Cum faci sa treci peste el? Continuă lectura „NECUNOSCUTUL ZAMBITOR SI FRICA DE ACUM”

IUBIREA SI DARUL INTUITIEI

 

De obicei, cand primesti un cadou, se spune ca e frumos sa il desfaci, exact ca un copil care se lasa surprins. Faptul dovedeste ca apreciezi nu numai gestul persoanei care s-a straduit sa ti-l ofere (speram din toata inima, caci altfel totul devine inutil), dar si darul in sine. Continuă lectura „IUBIREA SI DARUL INTUITIEI”