MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 11 – 17 DECEMBRIE 2023

Zilele urmatoare ne promit un timp magic, momente perfecte pentru a ne concentra pe alegerile, actiunile si comportamentele care ne hranesc sufletul si aduc multumire inimii. Unele dintre proiectele /angajamentele puse in miscare isi pot arata roadele, care ne pot aduce foarte multa bucurie si iubire. Recomandarea este sa fim recunoscatori si generosi, permitand sa fim atinsi de aripile Miracolului. Increderea ca visele sufletului nostru devin realitate este acompaniata de Steaua care ne-a mentinut speranta vie chiar si in momente care aparent nu promiteau nimic, ci, dimpotriva. Sa ne permitem sa visam, ni se spune, sa cream viziunea care ne implineste sufletul, ramanand conectati cu Sursa Divina (Steaua pe care o apelam). Acest parteneriat sacru creeaza Miracolul, cata vreme nu ne pierdem credinta, eliberandu-ne de atasamentul prins in forme, in timp si in tipare mentale, constructii ale Egoului. Ni se mai comunica faptul ca toate dorintele noastre sunt auzite. Se pare insa ca noi suntem cei care nu suntem consistenti in credinta, in rabdare. In iubire si chiar in angajamentul de a ne hrani dorinta perseverent, socotind-o cea mai pretioasa samanta din gradina pe care o ingrijim.

O alta indicatie este sa ne intelegem motivele care stau in spatele alegerilor noastre. Ne simtim „obligati” sa mergem intr-o anume directie? De ce? Intretinem poate un tipar mental care ne limiteaza sau care ne fixeaza intr-o structura rigida?! Sa ne dam voie sa sapam cat mai adanc sa intelegem acel „De ce?”
Arhanghelii ne spun sa apreciem momentul prezent si sa invatam sa fim mai flexibili, adaptabili, renuntand la critica, fara sa ne mai lasam purtati intr-un trecut incarcat cu nemultumire sau in proiectii viitoare bazate pe teama. Energia noastra va fi risipita astfel, ne vom simti obositi mental, aplatizati, in cel mai bun caz, din punct de vedere emotional, creand tot timpul dintr-un trecut din care nu ne e necesara decat lectia intelepciunii pe care ne-a servit-o.

Atentie la resentimente, la reprosuri sau la regretele care ne populeaza bagajul emotional si mental. E timpul sa eliberam spatiul pe care il ocupa, facand loc darurilor Divine. Atentie si la comportamentele care ne separa de cea mai inalta expresie a noastra. Unul dintre cadourile pe care am putea sa ni le oferim noi insine ar fi sa meditam, conectandu-ne cu Sursa Divina, sa ne rugam, sa ne implicam in practici de natura spirituala, in scop de vindecare si evolutie.

Cand suntem intr-o stare de haos, de distragere, pierdem capacitatea de a vedea in profunzime, de a asculta, de a auzi ceea ce nu se spune, nu ne putem deschide mintea si inima pentru a intelege Adevarul. Oportunitatile apar din indicii subtile, pe care le putem rata cand nu suntem prezenti suta la suta. Practic, in momentele cand nu ne aflam in spatiul de receptivitate.

Mesajul Apei ne vorbeste despre rabdare si despre eliberarea controlului terestru, iesind din sclavia gandurilor obsedante chiar, sa intelegem ca in momentul in care am lansat dorinta inimii, aceasta este imbratisata divin si solutionata spre cel mai inalt bine. Sa avem incredere! Atat! Usor de zis si greu de facut cand suntem in competitie cu timpul, cu toti si toate, de parca ar fi o cursa al carei premiu e tortura mentala! Acceptarea lucrurilor asa cum sunt si predarea tuturor ingrijorarilor si framantarilor noastre Divinitatii, in schimbul pacii si armoniei interioare, ne va ajuta foarte mult. Sa ne antrenam in acest sens, dragi Suflete, fiind mai receptivi la oglinzile pe care Universul ni le asaza in fata! Sa ne deschidem inimile si sa raspandim mai multa iubire neconditionata! Acest lucru ne va vindeca si pe noi, si pe cei din jur, intreaga lume.

Acest mesaj angelic, in care sunt prezente energiile Ingerilor gardieni, Ingerilor Curajului, Arhanghelilor Mihail, Rafael, Uriel, Metatron, Gabriel, Sandalfon, Raziel si nu numai…, va este oferit cu iubire si binecuvantare!  ❤ ❤ ❤

MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 17-23 OCTOMBRIE 2023

Daca nu putem vedea lumea invizibila, taramurile ascunse, nu inseamna ca acestea nu exista. Ele reprezinta un camp potential pentru a co-crea. Iar Spiritul, conectat Sursei Absolute, este partenerul perfect al co-crearii. Predandu-ne egoul Intelepciunii Divine presupune sa ne aliniem gandurile, sentimentele si credintele cu planul Sursei Divine pentru noi, fiind in amonie cu acel „Ceva”, dincolo de puterea de intelegere a ratiunii pur umane.

Ni se comunica faptul ca Legile Universului lucreaza in favoarea noastra atata timp cat continuam sa modelam viziunea superioara, avand incredere in planul Divinitatii pentru noi. Poate parea ilogic pentru mintea rationala, curios sau derutant, dar e important sa privim totul dintr-o perspectiva noua, intuitiva si creativa, in care fiecare pas ni se reveleaza gradat, conducandu-ne catre explorare si crestere.

Sa ne amintim sa manifestam recunostinta inainte de a vedea forma concreta a ceea ce co-cream (indiferent de domeniul vietii care ne preocupa acum), aceasta fiind cea mai frumoasa si productiva rugaciune, daca ne pastram credinta, desigur. Altfel, vom baleia pe apele tulburi ale indoielii, lucru care va intarzia manifestarea in plan real a ceea ce ne dorim. Relatia cu lumea invizibila ne influenteaza vizibilul. Ni se mai transmite sa fim fluizi, precum apa, si cu inima usoara, precum norii pufosi, eterici, invatand ca procesul tansformarii este foarte benefic evolutiei noastre, stiind ca nimic nu poate ramane in acelasi stadiu. Sinele nostru Divin ne creeaza un racord extraordinar la Intelepciunea Superioara, cand nu-l reducem doar la un ideal filosofic. Aceasta Intelepciune ne ajuta sa intelegem faptul ca exista lucruri pe care nu le putem schimba. Tot ce putem face este sa le acceptam, permitand pacii sa se instaleze in noi. Ceea ce putem controla este atitudinea noastra. Putem cere semne, cand intuitia ni se „clatina”, asa cum cerem indrumare divina, cautand acea siguranta in plin mister, pe care viata mondena nu va putea sa ne-o ofere nicicand. Totusi, ni se spune sa avem incredere in propria capacitate de a sti ce este corect, prin racord cu Sursa Absoluta, pentru ca toate raspunsurile sunt in noi, iar semnele pe care le cerem reflecta doar ce e adevarat si real in noi insine, iesind de sub valul iluziei. Lumina din noi creeaza de fapt Miracolul din viata noastra, revelandu-ne starea de copil al lui Dumnezeu. Aceasta Lumina e un dar al puritatii si spontaneitatii naturii noastre Divine, ce raspandeste raze magice pretutindeni, fiind in acelasi timp o trezire a Hristosului launtric, care ne reclama sa folosim acest dar in slujba binelui superior.

Ni se mai spune ca lucrurile pot capata o intorsatura foarte rapid; este, de asemenea, posibil sa fie necesare actiuni deliberate, care sa mute intentiile din sfera gandirii in sfera materiala. De la idei la actiune. Sunt pasi constienti si alegeri din sentimente autentice, pentru implinirea dorintei sufletului. Practic, avem de facut ceea ce trebuie facut, atent si constient, fiind sinceri cu noi insine.

Mesajul Apei ne vorbeste despre autenticitate, despre a lucra in avantajul nostru prin cuvinte care ne inspira, generate de ganduri frumoase. Ni se sugereaza sa ne punem mai mult in practica abilitatile si sa ne hranim proiectele cu emotii autentice. Chiar si cand suntem dezamagiti, sa folosim aceasta energie intr-un mod creativ, avand incredere ca Divinitatea ne-a inzestrat cu toate resursele necesare pentru a face fata oricarei situatii. Suntem asigurati ca rugaciunile noastre sunt auzite, iar raspunsurile la acestea pot veni in moduri in care nu ne asteptam.

Ne ajuta meditatia si rugaciunea, contemplatia, impamantarea, curatarea chakrelor si mentinerea campurilor curate. Plimbarile in natura sunt folositoare, la fel si proiectele creative.

Acest mesaj angelic, in care sunt prezente energiile Ingerilor Gardieni, ale Arhanghelilor Mihail, Rafael, Gabriel, Uriel, Metatron, Sandalfon, Raziel, Ariel si nu numai… va este oferit cu iubire si binecuvantare! ❤ ❤ ❤

MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 25 SEPTEMBRIE – 2 OCTOMBRIE 2023

Este posibil sa ne fi trezit brusc, sa avem o revelatie, sa simtim ca e momentul sa trecem in prim-planul vietii noastre. Acest lucru vine cu siguranta, cu incredere si putere, cu capacitatea de a lasa trecutul in urma, cu iubire, iertare si compasiune. Sa fim autentici, ni se spune, sa ne asumam responsabilitatile, modeland integritatea in tot ceea ce facem, in toate relatiile, fiind dispusi sa vedem in ceilalti prin ochii compasiunii, mai ales cand punctele de vedere intampina dificultati. O responsabilitate foarte mare este si fata de noi, pentru ca suntem intr-un proces prin care invatam si dezvoltam noi abilitati. E un proces transformator, desigur, prin care ne putem impartasi experienta, astfel incat si ceilalti sa primeasca darul cresterii, descoperindu-si fiecare cea mai inalta expresie. E o aliniere cu propriul drum, pentru care ramanem fideli si avand grija sa curatam spinii orgoliului, furnizorul distorsiunilor mentale, emotionale, comportamentale, cu efect la nivel spiritual.

Daca un „anume ceva” licareste in constientizarea noastra, printr-o idee sau un gand permanent si aparent sacaitor, poate printr-un semnal intuitiv, receptionat la niveluri fine, dar suficient de puternic incat sa ne capteze atentia, e o invitatie la explorare pentru mai multa claritate; e asemenea unei raze de solare care isi face loc printre nori si care ne poate arata urmatorul pas inainte, fara sa ne dezvaluie insa intregul drum. E o oportunitate si recomandarea este sa urmam acea raza-lumina, avand incredere in Sursa Divina, spre a ne descoperi calea binelui mai inalt. Iata, daca pana acum am „visat”, pictand cel mai frumos tablou pentru viziunea noastra, acum e momentul actiunii, fie si printr-un mic pas in directia acelei raze-lumina, cea de care aminteam mai devreme.

Ni se atrage atentia si asupra relatiilor noastre, pentru evaluarea dinamicii, ca sa putem lua masuri pozitive in caz de codependenta sau cand tinem cu dintii de un fals sentiment de control, prin care ne regasim aproape permanent in modulul victima. Este un dezechilibru evident, iar nemultumirea este primul indicator ca e necesara schimbarea. Nu a celuilalt, ci a noastra, eliberandu-ne de toate temerile si proiectiile viitoare ale acestor frici, de capcana mentala, facand primul pas catre adevaratul destin. E o rezolvare a propriilor conflicte, culegand intelepciunea lectiilor integrate, pentru a putea merge mai departe. Rezistenta in fata schimbarii ne tine/ ne arunca departe de ceea ce suntem cu adevarat, de ceea ce putem deveni, prin accesarea potentialului neexplorat inca. Sa ne imaginam o cusca, cu usa deschisa, iar noi suntem inauntru, „sezand cuminti” si uitandu-ne cu nazuinta si cu dor dincolo de usa deschisa, insa fara curajul de a face un pas dincolo de ea, pe acel teren virgin, cu potentiale pericole pentru mintea datoare sa ni le semnaleze… De ce ne e atata teama insa? Poate fi o frica de a nu gresi? Ei, bine, copilul cand invata sa mearga, cade de multe ori pana sta pe picioare, dar asta nu-l sperie, ci se ridica din nou si din nou, flexibil si dornic sa faca primii pasi. Singur. Victorios. Daca s-ar gandi vreo clipa cat de periculos ar fi sa cada, probabil ca nu ar mai merge vreodata… Cati copii ar mai sta in picioare? Poate doar cativa „norocosi….” El este in contact cu el si cu impulsul sau firesc, il urmeaza…, fara teama ca primul pas e nesigur sau ca e gresit si a calcat stramb… Cand a pierdut adultul comorile copilului din el?
Poate fi o frica de pierdere? Ce am putea pierde…? Iar daca este sa pierdem ceva, nu cumva in fata noastra este ceva si mai bun? Cu cat controlam lucrurile si incercam sa le tinem pe loc, cu atat mai mult iesim din fluxul vietii, departandu-ne in acelasi timp de noi. Atunci nu mai privim viata ca pe un dar si cu bucurie, iar scanteia din noi incepe sa palpaie ca lumina unui bec pe cale sa se stinga…
Ni se recomanda sa imbratisam transformarea, iesind curajos pe usa deschisa a custii mentale, care nu e decat o perceptie fixata pe un tipar prafuit de timp…, in care sunt ingropate comorile copilului.
Da, presupune incredere si credinta sa trecem fluid prin anotimpurile schimbarii, insa nimic nu ramane pe loc, experientele trecute trebuie sa ne fi invatat atat de multe lucruri despre noi…, prin ceilalti, prin Tot. Iar rostul acestor invataturi, cu siguranta, nu e menit sa ne fixeze rigid intr-un cadru prestabilit.

Mesajul Apei ne spune ca suntem iubiti si protejati. Ne vorbeste de faptul ca e timpul sa ne scuturam de bagaje nefolositoare, continuand drumul mai usor, stiind ca suntem pregatiti pentru tot ce ne asteapta., fie bune, asa cum le etichetam noi, fie turbulențe sau conflicte. Tot ce avem nevoie apare la momentul potrivit, daca suntem dispusi sa invatam curgerea vietii, fara sa mai fim in lupta cu ea, agatandu-ne d emaluri trecute. Sa ne bucuram mai mult, sa parcticam iertarea, iar acest lucru inseamna si o reconectare cu copilul din noi, si prin el, cu Divinitatea, spre a descarca in noi resurse precum curajul, libertatea de a fi noi insine, fara roluri si masti, iubirea pentru tot ce inseamna viata, adevarul, accesand Intelepciunea Sursei…

Viata e plina de alegeri. Alege cu intelepciune, Suflet drag! Si curajos. Alege ceea ce te aduce mai aproape de cea mai frumoasa versiune a ta!

Acest mesaj angelic, in care sunt prezente energiile Arhanghelilor Mihail, Raguel, Jeremiel, Gabriel, Uriel, Rafael, Metatron, Christiel, Sandalfon, Haniel, Ingerii Credintei si nu numai…, va este oferit cu iubire si binecuvantare! ❤ ❤ ❤

MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 31 IULIE-6 AUGUST 2023

Incercarea de a intelege totul intr-o maniera logica nu va functiona totdeauna. Este si cazul perioadei analizate, cand ni se recomanda sa ne odihnim mintea si meditam sau sa facem ceva creativ, fara sa ne grabim sa tragem concluzii rationale. Cel mai probabil, actionand pe baza acestora, vom da de rute false, blocandu-ne.
Sa ne reamintim ca parteneriatul cel mai important pe care il putem avea este cel cu Spiritul, conectat, desigur, Sursei Absolute, iar practica spirituala, cum ar fi rugaciunea, meditatia, ne poate ajuta sa ramanem concentrati pe cocrearea realitatii cu acesta. Sa cerem calauzire, inspiratie si claritate Sursei, sa cerem asistenta pentru ceea ce urmeaza sa facem, pentru ca suntem cu adevarat sprijiniti.

Provocarea pe care o avem tine de deschiderea inimii, pentru a ne putea elibera de tot ceea ne tine departe de a primi Iubirea lui Dumnezeu, in vederea manifestarii unei stari de bucurie autentice. Forta Adevarului va triumfa, libertatea interioara, de asemenea, iar discernamantul spiritual ne va sustine calea potrivita, sub protectie divina, pentru a ne duce la indeplinire toate aspiratiile benefice. Suntem atrasi spre Lumina, in tot acest timp, intelegand prin Lumina, resursele de putere, dumnezeiesti, necesare drumului vietii noastre aici, acordat planului divin. Ni se recomanda sa facem pace cu trecutul, desprinzandu-ne de acesta, energiile in curs fiind menite sa ne ajute in procesul vindecarii, in urma traumelor, pentru integrarea lectiilor valoroase necesare cresterii noastre. Culegem picaturile de intelepciune si deschidem drum nou, spre Lumina, cum spuneam mai devreme, cu entuziasm,deschidere si optimism pentru ceea ce urmeaza sa traim si sa invatam. Pentru ca, da, invatam permanent. Si, daca suntem deschisi si conectati Sursei, culegem daruri si haruri, spre a putea sa lucram binele mai inalt.

Mesajul Apei ne recomanda sa nu ne pierdem in detalii si supraanalize, sa iesim din capcana perfectionismului si sa evitam extenuarea, stresul, anxietatea, iesind din situatii critice si nesanatoase, purificandu-ne viata cu Iubire, pregatindu-ne pentru ceva mai bun. Sa fim mai blanzi cu noi, sa stam in puterea si adevarul nostru, prin cunoasterea interioara, avand o masura in toate, mentinand echilibrul structurilor.

Acest mesaj angelic, in care sunt prezente energiile Arhanghelilor Mihail, Rafael, Gabriel, Metatron, Zadkiel, Ariel, Raziel, Uriel, Sandalfon, Amethyst, Zadkiel, va este oferit cu iubire si binecuvantare! ❤ ❤ ❤

MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 24-30 aprilie 2023

Numerosi Arhangheli si Echipe Angelice puternice ne sustin transformarile pozitive determinate prin experiente provocatoare. Suntem invatati sa acceptam viata in termenii ei si s-o vedem ca fiind un flux constant de posibilitati. Ni se recomanda sa fim mai buni si sa daruim fara asteptari ca vom fi recompensati pentru ceea ce oferim. Suntem protejati si iubiti dincolo de masura atat de limitata a umanului si intotdeauna legile divine lucreaza desavarsit, ajustand, compensand si recompensand, in moduri care scapa rationamentului ancorat in material.

Ni se spune sa cautam intelepciunea si s-o punem in aplicare spre binele cel mai inalt al tuturor. Fricile pot fi curatate prin reconectarea cu Esenta noastra Divina, cu Sursa Divina. Natura ne detoxifica de energiile reziduale, linistindu-ne mintea, echilibrandu-ne. Meditatia si contemplare sunt, de asemenea, instrumente benefice pentru cautarea raspunsurilor, pentru evolutia noastra.

Este un timp util pentru a intra pe frecventa receptivitatii. Un timp in care avem nevoie de indrumarea pretioasa a Divinitatii, de colaborarea cu Esenta noastra Divina. Asta daca dorim sa actionam inspirat cat mai curand posibil. Fara forta vitala a Spiritului, ceea ce dorim sa cream trece printr-o criza creativa, pentru ca perspectiva Eului terestru este limitata si bazata pe nevoia de control, axat de fiecare data pe teama. Asa se explica de ce ne straduim uneori asa de mult si nu inaintam cum am dori. Parca totul pare blocat. Devine coplesitor si frustrant. Epuizant. Avem nevoie de inspiratia Spiritului, de contactul cu intelepciunea interioara; e necesar sa invatam sa co-cream cu Partenerul Divin. Mai ales cand ne confruntam cu teritorii neexplorate. Exista riscuri, iar credinta este esentiala. Suntem ajutati, daca cerem acest lucru, invatand sa primim ghidarea Divina, invatand sa decodam mesajele pe care intuitia ni le comunica. Sa lucram mai mult in acest sens pentru a obtine mai multa claritate este vital. Fara aceasta claritate , nu putem crea o viziune superioara si nici manifesta.

Echilibrul interior este o alta poarta importanta spre succes, fiind deschisi catre noi posibilitati in toate ariile vietii, stiind ca mai sunt multe de descoperit si de invatat. De asemenea, sa lucram cu iubire, cu iertare si compasiune, ingrediente foarte necesare pentru vindecare si evolutie. Sa ne deschidem inima catre bucurie si fericire. Sa mai stim ca si atunci cand lucrurile par sa nu functioneze in favoarea noastra, Intelepciunea Divina a ales mai bine pentru noi, protejandu-ne. Sa ne incredintam Divinului.

Mesajul Apei ne transmite faptul ca mai sunt necesare ajustari, reamintindu-ne faptul ca gandurile ne modeleaza viitorul, ca vorbele creeaza chiar in acest moment, iar alegerile devin realitatea pe care o traim. Prin urmare, sa constientizam toate acestea, vazand toate lucrurile dincolo de aparente, in profunzime, sa fim atenti la semnele prin care ni se comunica permanent. Universul vorbeste cu noi in diverse moduri. Antrenamentul in acest sens inseamna sa invatam sa observam mai mult.

Acest mesaj angelic va este oferit cu iubire si binecuvantare! ❤ ❤ ❤


ELIBERAREA DIN CATUSELE PROPRIEI PERCEPTII

Inotam constant in oceanul vietii. Prindem valurile din fata noastra, pe altele le ratam ca intr-un joc neterminat. Furtunile ne obliga sa facem o pauza de respirat si sa gasim locuri in care ne putem adaposti. Structura noastra fizica, ancorata in materialul vizibil, se prinde uneori in drama altor inotatori…

Sincronicitatea si serendipitatea se imbratiseaza  apoi ca una pentru a ne prezenta filmul lectiei pe care o avem de invatat. Dezamagirile ulterioare cresc nivelul oceanului vietii, ingreunandu-ne inotul. Ochii nostri cauta atunci maluri, dar si pe cei langa care am inotat. Nu vedem nimic, iar norii de deasupra noastra prevestesc doar mai multa apa.

Obosim, intram in panica de respirat, uitand ca avem costumul de scafandru cu noi. Ca prin miracol, apar delfinii. Ei ne invita sa exploram adancurile, iar bucuria  lor e molipsitoare. Uitam de oboseala si simtim si noi bucuria de dragul bucuriei. Nastem in noi speranta, ne eliberam de catusele propriei perceptii si exploram adancimea oceanului, alaturi de ei, uzand pentru prima data de beneficiile unui costum de scafandru.

Si acolo, in profunzimea apei, descoperim o dimensiune noua, un vitraliu catre o lume- capodopera, in care toate colturile oceanului canta pe acorduri divine.

Acesta este mesajul Ingerilor pentru astazi: un apel catre bucurie si cant, o eliberare din propriul prizonierat, ca sa putem trece prin valurile vietii intr-un dans elegant. Sa ne redescoperim divinitatea interioara si, odata cu ea, fericirea ca formula constanta de a fi.

RECUNOSTINTA, HAINA CARE IMBRACA BINECUVANTARILE DIVINE

 

Recunostinta pentru fiecare clipa existentiala, iubirea revarsata in fiecare moment ne reamintesc ca fiecare inspiratie a vietii contine constientizarea profunda a adevaratei noastre esente.

Prin actiuni uneori minore si servicii altruiste ne plasam automat pe calea cea mai inalta, fie ca realizam acest fapt, fie ca nu. Acest drum este de natura sa ne implineasca  si cele mai indraznete visuri.

E util din cand in cand sa ne intocmim o lista cu motive pentru care suntem recunoscatori. Lasand recunostinta sa ne fie ghid, vom accepta ca nu exista prieteni sau  dusmani, ci doar profesori de-a lungul intregii vieti.

Aceasta atitudine de recunostinta este un magnet pentru iubirea adevarata in toate formele ei. Generozitatea inimii, respectul, empatia pentru toate fiintele, compasiunea ne aduc o putere profunda de a trai o viata de fericire si multumire.

Cautand in inima noastra resentimentele, furia, neintelegerile, toate emotiile nerezolvate, ranile, gasind circumstantele care le-au creat si mai ales hotararea a elibera toate aceste energii negative prin practicarea iertarii, inseamna reusita drenarii fortei vietii si a luminii interioare, eliminand autosabotarea.

Lipsa iertarii alimenteaza suferinta, tulburarile de natura fizica, emotionala, mentala. Practicarea iertarii este insa o parte activa de raspandire a pacii si a frumusetii in aceasta lume.

Sa deschidem deci o poarta noua, luminoasa. Sa abandonam surplusul, sa facem loc unei schimbari pozitive. Sa ne reamintim ca pasarea Phoenix renaste din propria cenusa. Ca moartea este doar iarna tuturor lucrurilor, o parte a ciclului vietii. Ca dupa iarna  urmeaza intotdeauna primavara, cu mugurii ei proaspeti si zambetul cald.

Adevarata putere de a deschide file noi din viata se afla in sufletul nostru, plin de resurse binecuvantate de Gratia Divina. Si sa mai stim ca forta aceasta isi trage seva din recunostinta si iubire. Compasiune si iertare.

Sa culegem bucuria si iubirea din timpul petrecut aici, pe Pamant. Acestea au puterea de a elibera obstacolele, aliniindu-ne cu ceea iubim, dorim si avem nevoie.

Cum sa culegem acea bucurie si iubire?

Sa facem ceea ce ne inspira, sa mergem in directia pasiunilor noastre. Sa respiram acea bucurie si iubire. Sa topim in ele densitatile energetice acumulate, sa ne revendicam conexiunea deplina cu Divinitatea, sa redescoperim magia clipei, alegand bucuria drept actor principal pe scena pasului prezent. Sa eliberam copilul din noi trimitandu-l la joaca…

Sa ne asiguram ca in programul zilnic facem ceva ce ne face placere, pentru ca astfel vom gasi curajul de sta in puterea noastra. Vom construi gradina unei realitati de calitate, in care gandurile, sentimentele si credintele noastre sunt curatate de buruienile otravitoare ale temerii de a vedea posibilitatile nelimitate. De a descoperi miracolele rasarite in propria gradina.

 

 

 

MESAJUL INGERILOR SI AL APEI PENTRU SAPTAMANA 26 SEPTEMBRIE – 2 OCTOMBRIE 2016

 

Saptamana ne inspira sa dam curs invitatiei de a ne misca in sensul dorit. De a ne urma visele. Unele din raspunsurile cautate au fost revelate deja , fapt care a adus un sentiment de echilibru, care nu trebuie neglijat.  Este ca o recompensa pentru alocarea timpului in directia cresterii noastre spirituale. Este garantia ca ne-am stabilit o directie pozitiva.

Viata este in continua schimbare, iar noi trebuie sa ne miscam prin viata la fel cum Mama Pamant se misca prin anotimpuri sau asemenea stelelor pe bolta cereasca. Destinul se recreeaza prin actiunile noastre continue si initiativele pline de avant. Bune.

Ingerii ne avertizeaza asupra drumurilor care nu duc nicaieri, deschizandu-ne ochii asupra unor oportunitati pe care nu ar fi indicat sa le neglijam. Sansa noastra depinde de modul cum ne transformam in realitate cele mai adanci dorinte ale inimii.  Cu atat mai mult cu cat Luna noua din 1 octombrie reprezinta momentul unui nou inceput. 

Este punctul zero, al echilibrului, cand putem interveni creator asupra noastra. Asupra subconstientului nostru. Putem cerceta vechile convingeri, putem corecta pe cele care nu se mai potrivesc drumului ales sau elibera obiceiurile care au un impact nefericit asupra destinului nostru. Este perioada manifestarii si Ingerii ne ghideaza sa fim autentici. Sinceri cu noi insine, renuntand la activitatile care nu reflecta cele mai inalte aspiratii. Daca ceva nu merge in viata noastra, sa invatam sa le predam in bratele Divinitatii, pentru a putea vindeca acele aspecte care au creat situatii nesanatoase de viata.  Sau conjuncturi  nefavorabile.

Miracolele apar intotdeauna cand reusim sa predam total lui Dumnezeu ingrijorarile noastre. Este un fel de test al credintei, incununat cu sentimente de pace, securitate si fericire interioara, chiar si in cazul in care conditiile exterioare nu justifica acest lucru. O privire aruncata, desigur, de mintea logica.

Asa ca, dragii mei, saptamana aceasta, sa analizam ceea ce nu ne este de folos. Si sa eliberam. Sa privim in oglinda inimii apoi.  Si sa alegem de acolo Adevarul. Sa tapetam cu el actiunile noastre viitoare. Procesul acesta va reusi sa transforme noile ganduri in forma tangibila. Ingerii si Dumnezeu ne ajuta constant, asteptand ca noi sa le permitem, sa fim deschisi sa primim ajutorul pe care ni-l ofera.   Pot aparea solutii miraculoase. Asa ca e util sa fim gata oricand de actiune. Pregatiti ca toate lucrurile bune sa vina spre noi.

In acelasi timp, sa fim buni cu noi insine, acordandu-ne cate o bucurie relaxanta. Este hrana care ne va acorda mai bine cu energia manifestarii. Norocul este de partea noastra si putem misca roata in directia dorita. In asa fel incat sa punem punct situatiilor nefericite.

Intrebarile pe care am putea sa ni le punem:

Ce-mi aduce mai multa bucurie?

Cum as putea sa fiu de folos altora?

Care este scopul meu aici?

Problemele cu care ma confrunt sunt de fapt “probleme”? Sau binecuvantarile care ma ajuta sa inteleg anumite lucruri, care pana acum au fost neglijate?

Sa ne urmam intuitia si calauzirea divina, sa acceptam actiunile indraznete oferite de saptamana care vine, culegand de acolo schimbarile fericite. Sa ne lasam ghidati de vocea inimii, ca abundenta divina sa vina spre noi, in toate aspectele sale minunate.

In ceea ce priveste Mesajul Apei, acesta ne imputerniceste Spiritul, ne adanceste Pacea interioara si ne conecteaza cu Iubirea si Recunostinta indreptate asupra intregii Creatii. Componentele care amplifica legatura noastra cu Divinul pentru a ne putea manifesta dorintele la cel mai inalt grad.

Ca exercitiu, sa ne imaginam, cum apa curge prin noi si asupra noastra, asemenea unei cascade cristaline, curatindu-ne de toate vibratiile negative, emotiile negative, imbogatindu-ne cu Lumina, Iubire si Recunostinta. Cu Sanatate si Pace. Cu Echilibru si Armonie.

Sa bem Apa cu un sentiment de gratitudine pentru a imbunatati energia acesteia. Sa-i multumim si sa o binecuvantam cu Iubire, stiind ca fiecare fiecare strop de Apa din noi este interconectat cu Apa Pamantului care ne sustine.

Pana data viitoare, multa Iubire si Lumina!

IUBIREA SI DARUL INTUITIEI

 

De obicei, cand primesti un cadou, se spune ca e frumos sa il desfaci, exact ca un copil care se lasa surprins. Faptul dovedeste ca apreciezi nu numai gestul persoanei care s-a straduit sa ti-l ofere (speram din toata inima, caci altfel totul devine inutil), dar si darul in sine. Continuă lectura „IUBIREA SI DARUL INTUITIEI”